Descriere Arhiepiscopia Craiovei

Începând cu anul 1750 tendinţa statornicirii unui scaun arhieresc la Craiova devine tot mai accentuată. La cererea episcopului Grigore Socoteanu (1748-1764), domnitorul Grigorie II Ghica (1733-1735 şi 1748-1752), din dorinţa de a avea în Craiova un ierarh, dădea la 3 mai 1750 o carte domnească prin care ceda Episcopiei Râmnicului „casele Băniei din Craiova”, aflate „aproape de biserica de piatră, unde se cinsteşte şi să prăznuieşte hramul Sfântului marelui mucenic Dimitrie, pentru că neavând episcopia case în Craiova şi aflându-se sfinţia sa cu şăderea mai adesea în Craiova, va fi pentru mai bună îndreptare, spre sufletescul folos al locuitorilor dintr-acele judeţe… de vreme că în Craiova, fiind scaun domnesc, deapururea mergând multe pricini la judecată, unde de multe ori trebuieşte hotărârea prin săvârşirea judecăţii bisericeşti… am dat aceste case… cuprinzând într-o curte şi acea biserică de piatră a Sfântului Dimitrie, care să se numească de acum înainte Episcopie în Craiova” (Toma. G. BULAT, Contribuţiuni documentare la istoria Olteniei (sec. XVI-XVII şi XVIII), Râmnicu Vâlcea, 1925, p. 88; Alexandru V. VASILESCU, Documente de proprietate ale Episcopiei Râmnicului asupra caselor băneşti din Craiova, în „Arhivele Olteniei”, anul VI (1927), 29-30, p. 47). Şi urmaşul lui Grigorie II Ghica, Constantin Mihai Racoviţă (1753-1756 şi 1763-1764) întăreşte hotărârea domnească din 1750, printr-un nou act de cancelarie, datat 8 noiembrie 1753: „Fiindcă oraşul acesta este scaun domnesc şi politic mai mare decât alte oraşe, unde de-a pururea osebit de altă adunare de boieri mari şi de neguţători… este şi ban mare, epitrop şi purtător de grijă în locul domniei mele, peste cele cinci judeţe de peste Olt, şi să cade dar a avea sfinţia sa aşezământ mai mult acolo în Craiova… fiind la mijlocul acelei eparhii… să fie Craiova ca o Episcopie” (Toma G. BULAT, Contribuţiuni documentare la istoria Olteniei (sec. XVI-XVII şi XVIII), p. 92; Alexandru V. VASILESCU, Documente de proprietate ale Episcopiei Râmnicului asupra caselor băneşti din Craiova, p. 49).

După 7 aprilie 1847, întreaga administraţie episcopală de la Râmnic avea să se mute la Craiova. Cauza a fost un incendiu devastator care a mistuit mai mult de jumătate din oraşul Râmnicu-Vâlcea. Administraţia episcopală se mută aşadar la Craiova, în casele de la metocul Gănescu (iar seminarul în chiliile mănăstirii Bucovăţul Nou; din 1851 în casele serdarului Alecu Dârzeanu). În 1848 revoluţionarii care întocmiseră proclamaţia de la Islaz aveau să ceară, printre altele, înfiinţarea unei mitropolii în Oltenia. În 1850 este ales episcop al Râmnicului, după o vacanţă de zece ani a scaunului arhieresc, Sfântul Calinic de la Cernica. Şi noul ierarh îşi stabileşte reşedinţa tot la Craiova, în aceleaşi case ale metocului Gănescu, mai ales că domnitorul Barbu Ştirbei (1849-1853 şi 1854-1856) dorea să permanentizeze scaunul vlădicesc la Craiova. Cu multă trudă, o parte din clădirile necesare bunei funcţionări a Episcopiei sunt ridicate „de nou” de Calinic. În decembrie 1854 acestea sunt însă rechiziţionate de armatele austriece (participante la războiul din Crimeea). În aceste condiţii, Sfântul Calinic mută, în 1856, reşedinţa de la Craiova la Râmnic. În cetatea Băniei avea să rămână arhiereul Timotei Evdoxiados, cel care va purta de grijă credincioşilor din aceste părţi până la trecerea sa la cele veşnice, la 26 iunie 1876 (înmormântat în cimitirul Sineasca). Între timp casele Episcopiei din Craiova au fost ocupate de Tribunal. Cu trecerea timpului, necesitatea înfiinţării unui scaun ierarhic la Craiova devenea tot mai evidentă. La stăruinţele episcopului Atanasie Stoenescu al Râmnicului (1873-1880), istoricul V. A. Urechia întocmea şi depunea la Camera Deputaţilor, în 1880, un proiect de lege prin care Mitropolia Ungrovlahiei urma să fie ridicată la rangul de Patriarhie, iar scaununul episcopal de la Râmnic mutat la Craiova şi ridicat la treapta de Mitropolie. În urma morţii episcopului Atanasie, proiectul a fost abandonat.

Primul document oficial care cerea înfiinţarea Mitropoliei Olteniei a fost Referatul Preşedintelui Consiliului de miniştri, Constantin Argetoianu, referat înaintat spre aprobare miniştrilor din cabinet (de precizat că ministru al Cultelor şi Artelor era Nicolae Zigre, iar subsecretar de Stat la acelaşi minister era Ion Marin Sadoveanu.

În urma acestui referat, regele Carol al II-lea dădea, la 7 noiembrie 1939, decretul-lege nr. 3.997, prin care se hotăra înfiinţarea Mitropoliei Olteniei, Râmnicului şi Severinului (a primit această titulatură pentru a păstra cât mai vie amintirea atât a Mitropoliei de la Severin, cât şi a Episcopiei de la Râmnic), în locul vechii Episcopii a Râmnicului Noului Severin, desfiinţată la aceeaşi dată. Reşedinţa noii instituţii ierarhice era stabilită la Craiova (catedrală fiind declarată Biserica Sf. Dumitru). Noua Mitropolie avea ca sufragane Arhiepiscopia Craiovei (înfiinţată tot acum) şi Episcopia Argeşului. Preoţii şi credincioşii din cele cinci judeţe ale Olteniei (Vâlcea, Romanaţi, Dolj, Gorj şi Mehedinţi intrau sub jurisdicţia Arhiepiscopiei Craiovei. Prin acelaşi decret regal se stabilea ca arhiepiscopul Craiovei să fie şi mitropolit al Olteniei, Râmnicului şi Severinului. Noua Mitropolie urma să aibă şi un arhiereu vicar cu titlul de Râmniceanul. Toată averea Episcopiei Râmnicului urma să treacă în „folosinţa” noii Mitropolii iar întregul personal administrativ urma să se mute de la Râmnic la Craiova. De asemenea, se prevedea ca patriarhul Bisericii Ortodoxe Române să desemneze, până la alegerea şi instalarea titularului, un locţiitor de arhiepiscop.

Patriarhul Nicodim a delegat pe „P.S. Sa Arhiereul Irineu Mihălcescu-Râmniceanu” ca locţiitor de arhiepiscop al Craiovei (instalat la 12 noiembrie 1939). Vacanţa scaunului arhiepiscopal a fost scurtă căci în zilele de 29-30 noiembrie acelaşi an, Congresul Naţional Bisericesc (întrunit şi pentru alegerea unui nou mitropolit al Moldovei, în locul lui Nicodim Munteanu, ales patriarh) l-a ales ca arhiepiscop al Craiovei şi mitropolit al Olteniei pe episcopul Huşilor, Nifon Criveanu.

La 20 aprilie 1945, Mitropolia Olteniei a fost desfiinţată, printr-o lege „specială” a noului guvern, concomitent cu reînfiinţarea Episcopiei Râmnicului; Mitropolitului Nifon i s-a stabilit domiciliul forţat la Bucureşti şi a fost obligat să se pensioneze, deşi avea doar 56 de ani. Moare la 14 iunie 1970, fiind înmormântat la mănăstirea Cernica, acolo unde şi-a trăit ultimii ani din viaţă.

La 18 iunie 1947 se reînfiinţează Arhiepiscopia Craiovei, sufragană a Mitropoliei Ungrovlahiei, cu jurisdicţie asupra judeţelor Dolj, Gorj şi Mehedinţi, având drept catedrală tot Biserica Sfântul Dumitru din Craiova.

La 20 noiembrie 1947, „de faţă fiind membrii Sfântului Sinod, membrii Guvernului şi toţi membrii Congresului Naţional Bisericesc”, a fost ales ca arhiepiscop al recent înfiinţatei Arhiepiscopii a Craiovei, Firmilian Marin.

la 28 ianuarie 1973 şi înscăunat, la 25 februrie, acelaşi an, I.P.S. Teoctist Arăpaşu (ulterior patriarh al României). A păstorit Biserica din Oltenia până la 25 septembrie 1977, când a fost ales arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Sucevei (înscăunat la 9 octombrie 1977).

În primăvara anului 1978, păstor al oltenilor a fost ales I.P.S. Dr. Nestor Vornicescu (din botez Nicolae).

La 3 octombrie 2000, a fost ales arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, fiind înscăunat la 22 octombrie, acelaşi an, I.P.S. Dr. Teofan Savu (la 5 martie 2008 a fost ales mitropolit al Moldovei, înscăunat la 8 iunie, acelaşi an).

La 8 iulie 2008, a fost ales arhiepiscop al Craiovei şi mitropolit al Olteniei, I.P.S. Dr. Irineu Popa (din botez Ioan).